Răstigniți pe pieptul Condiției Umane,
ne îndreptăm de fiecare dată,
către Moarte,
Zâmbetele încremenite,
ale Eternităților de Clipe,
pentru ca noi să trăim,
sub Soarele Disperării,
unde suntem ținuți captivi,
de Iluziile Vieții și Morții,
care se spală de fiecare dată,
la ivirea Zorilor Deșertăciunii,
cu Lacrimile Cuvântului Facerii noastre,
alături de Păcatele Originare,
croite după chipul și asemănarea Dumnezeului,
care ne-a răpit,
din brațele Luminii Divine,
a Iubirii.
Sensul versurilor
Piesa explorează condiția umană marcată de suferință și disperare, captivă în iluziile vieții și ale morții. Se vorbește despre o existență lipsită de lumina divină și iubire, sub semnul păcatelor originare.