Pentru simțurile exterioare există pace,
O pace visătoare pe ambele mâini
Liniște profundă în țara umbrită,
Liniște profundă unde umbrele încetează.
Salvați pentru un strigăt care răsună strident
De la o pasăre singuratică neconsolată;
O porumbiță își cheamă partenerul;
Răspunsul de pe dealul cețos.
Și dintr-o dată luna retrage
Secera ei din cerul luminării,
Și zboară la caverna ei mohorâtă,
Înfășurată într-un voal de tifon galben.
Sensul versurilor
Poezia descrie o stare de liniște exterioară, întreruptă doar de chemarea unei păsări singuratice. Luna, personificată, se retrage într-un loc întunecat, sugerând un sentiment de melancolie și izolare.