Lumina – ce bună…
Într-o odaie neagră,
obrazul transparent al unui copil
adormit pe o mână de lună.
Steaua ce zboară
din nicovala serii
lovită de un ciocan,
ușoară.
Torpila unei ciocănitori
scăpărând argint
dintr-un mesteacăn
În zori.
Ața cu care
mașina de cusut a lunii
însailează
sfâșiatele valuri amare.
S-a făcut întuneric,
dar ți-am sărutat lobul urechii,
și ți s-a aprins trupul de aur
feeric.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema luminii în diverse forme și contexte, de la lumina fizică a stelelor și a lunii, până la lumina metaforică a iubirii. Versurile creează o atmosferă visătoare și contemplativă, sugerând o conexiune profundă între natură, emoție și spiritualitate. Finalul aduce un sentiment de intimitate și transformare prin iubire.