Laudă dragostei, primăverii,
unduirii trupurilor neîncătușate ale apelor,
meteorilor de muguri,
iubirii, mult mai puternice decât teroarea
nourilor căluși
asasini ai luminii;
castanilor care ne vor dărui lampadare necerându-ne nimic…
Elenei care se smulge din brațele silnice
hotărîtă să înfrunte mai degrabă fierul, decât să rabde
osânda blonzilor cârlionți ai lui Menelaos;
slavă credincioaselor iscălituri ale tenacelor pârâuri,
libertăţii lor – glorie’n păduri şi pe şesuri!
ochilor viorelei care nu clipesc în faţa furtunii,
voinţei omului ieşit din iarnă slăbit, – glorie
acelora ce – apăsaţi de lespezi –
cred în forţa descătuşătoarelor vânturi,
în tine, primăvara mea, şi în
eternitatea celor care aşteaptă
învăluiţi în giulgiuri mari de piatră.
Sensul versurilor
Piesa celebrează dragostea, primăvara și libertatea, evidențiind forța naturii și a spiritului uman de a depăși obstacolele. Este un imn închinat speranței și eternității, chiar și în fața greutăților.