Știi: trebuie să te pierd iar și nu pot.
Asemeni unui tir precis mă mișcă
fiece operă, țipăt, chiar și duhul
salin care inundă-n clipa
aceasta digurile și-nnegurează primăvara
la Sottoripa.
Sat de fierărie și de vele
ca o pădure-n pulberi de amurg.
Un zumzet lung pătrunde de afară
și zgârie cu unghia pe geamuri. Caut semnul
rătăcit, singurul zălog rămas
de la tine.
Și iadul e cert.
Sensul versurilor
The poem expresses a feeling of inevitable loss and despair. The speaker is haunted by memories and searches for a lost connection, while facing the certainty of a bleak future.