Pupăză, hilară pasăre calomniată
de poeți, ce creasta ți-o rotești
pe parul, la coteț, nălțat în aer,
cocoș închipuit te-nvârți în vânt;
vestind de primăvară, pupăză,
timpul cum îl oprești,
Februarie nu mai moare,
cum totul se întinde, pe afară,
așa cum tu miști capul,
spiriduș aripat, și mintea-ți n-o cuprinde.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra naturii ciclice a timpului și a percepției umane, folosind imaginea pupăzei ca simbol al primăverii și al unei realități care depășește înțelegerea limitată a minții.