Stufărișul împunge din panașe
Către senina boltă neîmpăienjenită:
Grădina însetată ivește crengi țepoase
Peste împejmuire –-n căldura-ncremenită.
Urcă spre cer o oră de zăbavă
Din marea ca de scrum.
Copac de nori sus peste ape-n slavă
Crește-apoi cade făurit din fum.
Absento, cum lipsești aici pe plaja
Ce, fără tine, lentă se consumă:
Departe ești, și totul ca prin vrajă
Afară dă din brazdă, piere-n brumă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de nostalgie și melancolie, evocat de absența unei persoane dragi. Natura devine un cadru al acestei lipse, iar amintirile se estompează ca fumul.