Eugenio Montale – Oase de Sepie – 13
Stufărișul împunge din panașeCătre senina boltă neîmpăienjenită:Grădina însetată ivește crengi țepoasePeste împejmuire –-n căldura-ncremenită.Urcă spre cer o oră de zăbavăDin marea ca de scrum.Copac de nori sus peste ape-n slavăCrește-apoi cade făurit din fum.Absento, cum lipsești aici pe plajaCe, fără tine, lentă se consumă:Departe ești, și totul ca prin vrajăAfară dă din brazdă, piere-n brumă.