Mi-e frică! De cine mi-e frică?
Nu de Moarte – cine e Ea?
Portăreasa din Casa Tatălui meu
Tot atâta m-ar intimida!.
De viaţă? Ciudat ar fi să mă tem
De-un lucru ce mă cuprinde concret –
Dintr-o Existenţă – ori în Două –
Ca un dumnezeiesc Decret.
De-nviere? Răsăritul oare se teme
De ziua ce mâine-o să vină
Cu fruntea ei pretenţioasă?
Coroana-mi mai iute-i de vină!
Sensul versurilor
Piesa explorează paradoxul fricii, punând sub semnul întrebării de ce ne temem de moarte sau de viață, sugerând că adevărata teamă ar putea veni din alte surse, cum ar fi propria condiție sau statut. Este o meditație asupra naturii fricii și a locului ei în existența umană.