O, Mare-a Timpului, a cărei sare
E zațul lacrimilor omenești!
Tălăzuire fără de hotare,
Tu lumea muritoare-o mărginești!
Cu fluxul și refluxul tău – și-i ceri
Mereu noi prăzi, deși ești prea sătulă:
Durerea lumii nu ți-a fost destulă?
Perfidă când ești calmă, tuni și zbieri
Când te dezlănțui, – cine
Ar naviga pe tine?.
Sensul versurilor
The poem reflects on the relentless and destructive nature of time, personified as a vast and insatiable sea. It explores themes of mortality, suffering, and the overwhelming power of time over human existence.