[Leo XL]
Aici e Paradisul vremurilor noastre
Niciun înger cu sabie de foc la porțile lui vaste
Adam și Eva au intrat, deci pot și ei fără de teamă
Fiindcă poruncile dumnezeiești nu mai sunt luate-n seamă…
Viața-și încruntă privirea pe cel cutezător
Ce-ndrăznește să calce-n pustiu, cuprins de-un foc arzător
Și să tulbure liniștea adâncă a singurătății
Cu sufletu-mpărțit între imaginea ficțiunii și-a realității
Tainele vieții, căutate de-o eternitate
De efemerul ce domnește-n toți și-n toate
Iluzii deșarte devin o problemă majoră
Atunci când în loc de cap, îți cade pajura
Când atuul din mână-i de fapt o cacealma
Iar calea spre adevăr se-ntunecă și ea
Fiecare gândește altfel, dar grăiește c-o singură voce
Începe să evoce valoarea ideii
Însă mai mult iubește frumusețea femeii!.
« Băiatul acesta este un mare talent… El e un poet! Un artist… Bineînțeles, totul la proporțiile vârstei! ».
[Tase]
(Fiecare pas…)
Fiecare pas poate-nsemna damnare sau salvare
Și fiecare clipă care trece-nseamnă o schimbare
O cugetare, un sentiment și acțiune
Sunt agregate ale existenței umane ce râvnește perfecțiune
Percepția provoacă un sentiment ce stimulează gândirea
Iar aceasta atinge rațiune, devenind firea…
Viața-i suferință, iar aceasta este o școală
Ce-n momentul absolvirii, aduce existența ideală
Prin convingerea atașamentului ce-nseamnă ignoranța
Existența fără credință-i lipsită de speranță
Orice chip, orice făptură speră spre-a luminii căldură
Și orice om, chiar dacă neagă, se satură de ură
Evitând imaginea întunecată a crematoriului speranței
Și cărând o cale spre tărâmul cutezanței
Ce-l va feri de cruda insatisfacție a-nfrângerii
Și de singuraticul drum spre valea plângerii….
« Cunoașterea se plătește scump… Nu te temi? ».
[Carbon]
Spuneți Tatăl Nostru, și intrați în al tăcerii canon
Lucrez cu fiecare neuron
Dar nu-s superior ca Hyperion
Provoc furtună de idei, în cap atât cât încape
Ca zeul Poseidon, peste marile-ntinderi de ape
Și ideile se refugiază-n alte idei, nu supra-estimativ
Am meditații, nu pot fi obiectiv, sunt subiectiv
Iar spiritul personal, la nivel existențial pe Pământ
Face echipă bună cu trupul, până voi intra-n mormânt
Căci prin viață sunt un simplu călător trecător
Și doar spiritul nemuritor, în timp, este triumfător
Iar aceasta este creația de valori din urma mea
Pe bolta cerească mi-a rezervat o stea
Una căzătoare, căci omu-i ca o tresie și moare
S-a stins steaua, dar s-a aprins iar prin reîncarnare
Ce este timpul? Timpul este viața, viața-i trăire
Trăirea ce mai e? Trăirea este simțire-n fire!
Când te naști nu-ți pui întrebarea: de ce pe lume vii?
La moarte cauți răspunsul la: a fi sau a nu fi?
Hip-hop-ul este o cultură, cultura este un organism
Orice rostitor o lume de materialism
Materia este totul, totul e definit de absolut
Absolut e universul… Universul de ce este tăcut?
Chip de lut, fără urmă, non-valoare dispare
Că se naște fără cauză, și fără efect moare!
Caut răspuns la răspuns, și pun întrebare la întrebare
Iar necuprinsul apare din ce în ce mai mare…
O singură Lună, și-un singur Soare răsare
Un singur eu, un atom de Carbon, ce totodată apare
Și totodată dispare!
Sensul versurilor
Piesa explorează teme profunde legate de viață, moarte, spiritualitate și căutarea sensului. Versurile abordează efemeritatea existenței umane, importanța credinței și a cunoașterii, precum și relația dintre trup și spirit.