Când veni seara
mă odihneam pe iarba monotonă,
și prinse să-mi placă
acea patimă fără sfârșit,
țipăt tulbure, înaripat
pe care lumina murind îl reține.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de melancolie și acceptare a efemerității vieții, surprinsă într-un cadru natural liniștit, la apus. Țipătul devine o metaforă pentru emoțiile reținute și eliberate în fața inevitabilului sfârșit.