Se numea
Mohammed Sceab.
Cobora
din emiri, din nomazi,
s-a sinucis
fiindcă nu mai avea
Patrie.
Iubea Franța
și-și schimbă numele.
Deveni Marcel
dar nu era Francez
și nu mai știa
să trăiască
în cortul alor săi
unde poți asculta
cantilena Coranului
sorbind o cafea.
Și nu știa
să sloboadă
căutarea
părăsirii sale.
L-am urmat
împreună cu patroana hotelului
unde locuiam
la Paris
pe rue des Carmes numărul 5,
o veștejită uliță în pantă.
Odihnește
în cimitirul din Ivry,
suburbie ce pare
mereu
într-o zi
de după
târg.
Și poate doar eu
mai știu
că a trăit.
Sensul versurilor
Piesa evocă destinul tragic al unui om care și-a pierdut identitatea și apartenența, ajungând la sinucidere. Naratorul își amintește de el, subliniind uitarea în care a căzut.