(in memoriam: Leonid Dimov).
Într-un fel, eu de mult eram gata,
într-un fel, eu am fentat și armata,
într-un fel, am fost chiar copil
cu tălpile arse de pământul fosil.
Într-un fel m-am plimbat pe cianură
ca pe o șosea viclenindu-mă că e pură,
într-un fel m-am urcat din călcâie pe umeri
neprididind, Moarte, oasele să mi le numeri.
Într-un fel am cercetat sfârcul mirării
muiat în laptele fetiei și al înserării,
într-un fel m-am îmbrâncit în beton
și în Kant,
în stâlpii puterii cu frunțile-n cant,
crematoriul morților decisese
să fac parte dintre eroi și decese,
dar eu, virgin m-am retras
în propriul meu parastas.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema morții și a existenței printr-o serie de metafore puternice. Vorbitorul se vede ca fiind pregătit pentru moarte, dar în același timp, se retrage într-un spațiu propriu, un parastas personal, refuzând să se supună destinului comun.