Se-arată pasărea dintre cuvinte
cu limbile-nghețate și orbind
pe trupul meu mângâietor să-și zvânte
răsufltul și-aripile de-argint.
de unde vii aș vrea s-o-ntreb dar trece
lumina vinovată pe pământ
mătasea somnului e-atât de rece
c-aud cum sângele se face gând.
vai sângele în somn mereu mă vinde
se rup în urmă punțile presimt
cum pruncul piere risipind cuvinte –
zăpada timpului se face timp
Sensul versurilor
Piesa explorează efemeritatea timpului și inevitabilitatea morții, folosind imagini poetice puternice. Vorbește despre vulnerabilitatea umană în fața trecerii timpului și a pierderii.
