Mă strigă o pasăre –
Tioncul
din noaptea grădinii.
Dintr-o scorbură
scoate un sunet egal,
fără să-l schimbe
nici la nașterea pruncilor,
nici la moartea
unui bătrân care l-a ascultat
viață întreagă,
nici la pierderea unei fecioare
acolo sub cântecul lui,
niciodată.
Spune ceva, ca și cum
dacă ar fi să vezi,
ai vedea numai nisip
la fel de înalt
și răvășit pe toată lumea
sau apă, cea mai întinsă apă,
ori albastrul, numai albastrul.
Dă drumul fluierăturii
atât de egal,
încât dacă i-ai închide cântecul
pe o rază de soare
ar fi un kilometru zi
și un kilometru noapte
și cu tristețea fără egal
de-a spune același lucru
nesfârșit
lângă viață noastră
din noaptea grădinii,
Tioncul.
Sensul versurilor
Piesa descrie un cântec constant și egal al unei păsări, Tioncul, care acompaniază momentele importante ale vieții, de la naștere la moarte, și sugerează o perspectivă asupra efemerității și a eternității. Cântecul păsării este o prezență constantă, indiferent de schimbările din jur.