Câteodată mă gândesc departe, pe lângă clădiri părăsite și e spre seară; clădirile
încă mai sunt bune, dar o stăpânire necunoscută le face părăsite; sunt poate pentru cei
care iubesc.
Și nimeni nu poate înțelege tăcerea lucrurilor…
Când mă întorc în oraș, noaptea, până târziu, lăutarii cântă jalnici prin crâșme și
bieții oameni mănâncă și beau pentru uitarea necazurilor; un pas și realitatea nu vrea să
știe de poezie.
Cât de străin mă simt când aprind lampa, în tăcerea odăii care nu spune decât că
este și moarte.
Dacă aș putea scrie ceva în noaptea asta ar fi o filosofie, religioasă, cu cântec de
biserică, cu rugăciuni care au fost primite în cer, după atâta întrebare asupra celor fără de
început și fără sfârșit.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de singurătate și melancolie, reflectând asupra efemerității vieții și a tăcerii lucrurilor. Vorbitorul se simte străin și caută răspunsuri în filosofie și religie, dorind să scrie despre eternitate și credință.