Pe o cale ferată pustie le vorbeam pietrelor,
cu un foșnet prelung seara cădea,
ceva se surpa printre crengi, se năruia
într-o haotică geometrie.
Calea ducea în patru direcții diferite
peste câmpiile grele ale cerului.
Mecanicul fuma liniștit, puteam alege locul,
îl alegeam.
Atunci se năștea în noi o aspră penitență,
seara ne cădea părul, îl puneam deoparte,
cu un foșnet prelung cerul cădea,
ceva se surpa în noi se năruia.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment de pierdere și dezolare, folosind imagini puternice ale naturii și ale căderii. Vorbitorul se adresează pietrelor într-un peisaj pustiu, sugerând o căutare a sensului într-un loc al uitării și al decăderii.