La mine plouă-n neștire,
La tine s-a făcut senin;
Nociva verii amintire
Se-neacă-n propriul său venin.
Când vine toamna, ne răzbește
O sete de scăpat de noi,
De-aceea nimeni nu vorbește,
Dacă încep să cadă ploi.
Dacă încep să cadă brume
Și frunze și iubiri și stări,
Fiind de-ajuns un singur nume
Mai multor feluri de uitări.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de melancolie și dorința de uitare odată cu venirea toamnei. Uitarea este văzută ca o formă de salvare de amintirile dureroase și de sine.