uitarea salvatoare

La mine plouă-n neștire,La tine s-a făcut senin;Nociva verii amintireSe-neacă-n propriul său venin.Când vine toamna, ne răzbeșteO sete de scăpat de noi,De-aceea nimeni nu vorbește,Dacă încep să cadă ploi.Dacă încep să cadă brumeȘi frunze și iubiri și stări,Fiind de-ajuns un singur numeMai multor feluri de uitări.