Înaltele păduri, agreste,
se pierd ca zările în ceață.
De-am ști că-n fiecare dimineață
pălesc aceleași zori pe creste,
și-aceleași calme cărărui
lumina și-o întind spre cer
ca-n visul pur, tăcut, sever,
ispita clipei amărui.
Ne-am ridica de sub blestem,
ca norii albi peste hotare
spre a ne pierde fiecare
în umbra unui crud totem.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra efemerității și a destinului, folosind imagini ale naturii pentru a ilustra sentimente de melancolie și acceptare a inevitabilului. Vorbește despre o dorință de eliberare, dar și despre acceptarea umbrei și a condiției umane.