Blândă viață crește-mprejur în liniște,
Prin verziș pas și inimă fug.
Dorul zăbovește lângă tufișuri
Care se umplu cu miresme.
Fag gânditor în grădina cârciumii. Au amuțit
Clopotele umede; cântă un băiat
– Foc care caută ce-i întunecat –
O, liniște-albastră, răbdătoare!.
Dă-i și voios curaj
Noapte-nverzită însinguratului
Căruia steaua i s-a stins,
Râs în vin purpuriu.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de visare melancolică, în care natura oferă un refugiu liniștitor. Chiar și în singurătate și întuneric, există o speranță subtilă și un curaj voios.