Liniștea defunctului iubește vechea grădină,
Nebunul care locuia în camere albastre,
Seara, în fereastră apare forma încă necunoscută
Ea însă închide perdeaua îngălbenită –
Stropirea mărgelelor de sticlă a amintit de copilăria noastră,
Noaptea am găsit o lună neagră în pădure
Sonata moale sună în albastru oglindă
Îmbrățișări lungi
Zâmbetul ei glisează peste gura muribundului.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de melancolie și nostalgie, explorând amintiri legate de o grădină veche și pierderea inocenței. Versurile sugerează o meditație asupra trecerii timpului și a inevitabilității morții, filtrate prin prisma amintirilor din copilărie.