Ieși în poartă, Lazăre,
au venit fecioarele,
daruri să le dai,
prin vis
ți se adună mâinile
desprinse de pe aer în abis.
Ochii până vei deschide să privești,
noi cu frică ne rugăm
sufletul și nebunia ta să fim,
și în anul care vine să trăim.
Până vei întinde brațul să arunci
darul tău
noi zacem pe pământ
în aura căzută de pe capul sfânt.
Sensul versurilor
Piesa evocă o atmosferă mistică legată de moarte și sacrificiu, posibil inspirată de figura biblică a lui Lazăr. Versurile sugerează o ofrandă sau un dar făcut de Lazăr, în timp ce cei din jur se roagă și se supun, sperând la renaștere sau mântuire.