A venit primăvara, pocnesc în iarbă râurile.
O răsuflare mă trage în adâncul pământului,
albul strălucește ca dinții cailor tineri
și sămânța amețește în cortul vânăt al vântului.
Tu ești singurul care umbli pe drum
desfigurat de vagul mirosului, te amintesc
verdelui care-și arată prea gingaș
supus pieirii faciesul copilăresc.
Te amintesc culorilor așezate pe inimi,
aer, puternic bărbat,
sânge etern al luminii
de întâlnirile și despărțirile noastre sfâșiat.
Am dansuri și cântece să te laud pe tine,
merg pe pământ prima dată,
aer, înfiorare a stemei
ființă de toate ființele respirată.
Sensul versurilor
Piesa celebrează aerul ca element vital și forță creatoare, conectându-l cu primăvara, viața și emoțiile umane. Este un omagiu adus naturii și ciclului vieții.