Grigore Hagiu – Fluier de Os

Fluier de os, axă a Lumii,
fior al golului făcut să sune,
pe trunchiul tău pământul se învârte
şi stelele pocnind în noapte.
La baza ta trântiţi în iarbă
Şi-n inimile lor înfipt mocanii,
Mioritic tot te mai aud
Şi dacă vârful tău deasupra
Se termină undeva de bună seamă,
zeii au lăcaş acolo şi sorii cum te-nconjoară.
Din toate părţile deodată eşti
Tu singur ţie însuţi umbră,
timp concentrat pe verticală,
până la refuz astru polar.
În curgere-mpietrită măduvă aeriană,
fântână dezgolită până la izvor,
brâu suprapus de sfere din care-
numai cercurile au rămas.
Înalţă-te-n continuarea gurii melc
Şi lasă-mă prin tine să respir
Şi dincolo de mine-n univers
Mi-e dor de puritatea ta.
Eu mie însumi mic însumi să rezist topit,
cu carnea de prisos de cântece înnebunind,
pulverizată sunet cu sunet să se-audă
pe năluca aceluiaşi prelung şi fraged fluier alb de os.