Rappa – Confesiuni Din Pântec

Ascultă, nasc multă
Lumina mușcă din inimă
E un fruct, mă, de cușcă
Nu de pădure sau câmp
Omul se naște mort
Și moare nenăscut
Căci totul normal,
are un început,
Și scopul e profan,
doar drumul lui prea sfânt
Prea scump, e o scară
Către poarta averii
Dacă viața e amară
măcar să aibă gustul berii
Prizonierii, tăcerii
Prin viul grai degeaba vrei să spui,
Dacă n-ai cui, n-ai nici bai
Și când ai cui e doar o plantă
Tu doar vara nu dormi,
eu nu dorm niciodată
Și n-o să dorm nici pe lumea cealaltă
Că în altă dimensiune înaltă
ce nu se află pe hartă
Terra e doar o haltă
ce mă saltă din mormânt
Nu mă feresc să devin,
ceea ce deja sunt, DIVIN.
Cobor cu fața ca să văd calea
Urc cu spatele ca să văd valea
Pare un urlet, exprimat printr-un cântec
Dar toate astea sunt confesiuni din pântec!
X2.
Știu că știu mult din cele de știut
Dar știu c-aș vrea
să știu adevărul neștiut
Să-l fac cunoscut
prin necunoscut
Cunoscând, conducătorul Absolut
Para univers, para ființă
Paranormal prin vers și conștiință
Ocazional mi se alocă
din necunoscut spontan un gram ideal
De absolut și nu mă refer la vodka
Însetat și întunecat
îmi caut baza și raza
nu sunt un simplu
muribund că nu sunt
Un simplu om de rând
Ce stă așteptând în fund
La coadă ca gâgâlica
Și nimeni nu e doar un oarecare
Căci toți parcurgem
în toate stările de agregare
trăim simțim la minim sau maxim
Doar la plecare devenim ceea ce suntem
DIVIN!
Cobor cu fața ca să văd calea
Urc cu spatele ca să văd valea
Pare un urlet, exprimat printr-un cântec
Dar toate astea sunt confesiuni din pântec!
X2