Să-l recunoască cine-ar mai putea
pe cel ce, rupt de sine, – adânc coboară
spre-o altă viață, brusc curmată, doar
când pagina se-ntoarce grea?
Ar pregeta și mama lui la fel
că-i el, umbrit ca de beții, cel care
citește-aici. Și noi, n-oice știm oare
de ore ce trecură-ntregi, pân’ el.
Cu greu privit deasupra: în priviri
ce jos aici în carte se desface
el înalță, dând vaste înnoiri
acestei lumi depline dinafară:
cum merg copiii singuri să se joace
și se trezesc deodată ca din vise;
ci trăsăturile-I, cândva precise,
de-acum pe veci se tulburară.
Sensul versurilor
Piesa descrie transformarea profundă a unui cititor, pierderea identității sale inițiale în favoarea lumii descoperite în cărți. El se pierde în lectură, iar trăsăturile sale se schimbă, sugerând o metamorfoză interioară.