Cu zâmbet straniu, alchimistul iar
împinse vasul fumegând deoparte.
Știa de-acum ce mai lipsea, în parte,
că înăuntru-amestecul său rar
să se închege. Timpul mai lipsea.
Milenii pentru sine și-n retorte
ce fierb, și mintea aștrii să suporte
și-n cuget marea cel puțin, și ea.
În noaptea asta monstrul plămădit
îl sfinți ca, întru Domnu-ajuns,
acum în vechea lui măsură fie-și.
El însă, bâlbâindu-se cumplit
ca un bețiv, zăcea-n bârlog ascuns,
râvnind bucăți de aur sieși.
Sensul versurilor
Piesa descrie un alchimist obsedat de munca sa, care sacrifică totul, inclusiv propria umanitate, în căutarea perfecțiunii și a bogăției. În final, el se transformă într-o umbră a ceea ce a fost, pierzându-se în propria creație.