Prietene tăcut, în depărtare
simți suflul tău văzduhul că-l dilată
te cheamă printre grinzi, întunecată,
clopotnița sunând. Să prinzi vigoare,
să-nfrângi în tine tot ce e venin!
De lepezi chipul vechi, prinzi altă față.
Cumplita încercare de te-înhață,
amar de ți-i gâtlejul, fă-te vin.
La noapte, în prinos poți preschimba
răscruci de simțuri, farmec de pământ;
și rostul lor să-l simți la întâlnirea
ciudată. Țărna de te va uita,
grăiește țărnei mute: -s unduirea,
iar apei repezi spune-i: iată, sunt!
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de transformare personală și regăsire a identității prin conectarea cu natura. Vorbitorul este încurajat să renunțe la trecut și să se reinventeze, găsind putere și sens în elementele primordiale.
