În oglindiri ca dintr-un Fragonard,
din alb şi roşul lor ei nu-ţi vor da
mai mult ca ceea ce-ţi aduce-n dar
cel ce de draga-i spune: ea era
de somn pufoasă. Căci de s-au urcat
în iarbă, -ntorşi, pe rozele tulpine,
înfloritori, alături, ca-ntr-un strat,
pe sine, mai seducători ca Phryne,
ei se seduc; şi-a ochiului paloare
şi-ascund în moliciunea lor, în care
negru şi roş de fructe cuibăresc.
Brusc, prin volieră, o invidie zbiară;
dar ei se-ntind miraţi, apoi pornesc,
pe rând, în lumea lor imaginară.
Sensul versurilor
Piesa descrie flamingii într-un cadru idilic, aproape oniric, unde frumusețea și auto-seducția sunt teme centrale. Ei trăiesc într-o lume imaginară, ferită de invidie, absorbiți de propria lor splendoare.