Îmi trebuie o nouă suferință
Ca să mă pot deprinde cu uitarea,
Căci în furtună numai o furtună
Astâmpără, pe stânci, descătușarea.
Îmi trebuie-o durere fără seamăn,
Durerea veche să mi-o pot înfrânge,
Căci numai când voi plânge în tăcere
Pentru tăcerea ta nu voi mai plânge.
De ce te miri? E loc destul în mine
Pentru-un vulcan ce-așteaptă să erupă,
E loc destul în mine pentru vinul
Turnat, la zile mari, din cupă-n cupă.
Sunt mai încăpător decât o rană,
Mai vast decât o peșteră din ere
Și poate că e loc destul în mine
Și pentru tine și pentru tăcere.
Doar pentru mine nu e loc în mine,
Eu singur nu-mi găsesc în mine locul,
De-aceea vreau o nouă suferință
Din care focul meu să-și soarbă focul.
De-aceea vreau o nouă încleștare
Pe care harfa mea s-o strângă-n coarde.
Căci numai când voi arde-n mii de ruguri,
Pe rugul meu aprins nu voi mai arde.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema suferinței ca modalitate de a depăși durerea interioară și de a se regăsi. Eul liric caută o nouă suferință pentru a amorți durerea veche și a găsi un loc în sine, simțindu-se copleșit de propria vastitate emoțională.