Câte-nțeleg, n-am înțeles,
dar aș lua toate câte las,
tot ce-am cules și n-a rămas,
tot ce-a rămas și n-am cules.
Azi din frântura unui ceas
eternității aș ști să-mi țes
și la o margine de șes
lumi noi mi-aș scrie pe atlas.
Câte-am stricat, câte n-am dres,
le-aș face-acum iconostas
și-aș bea cu sete, tot mai des,
pe orice drum, la orice pas,
din ce-a rămas și n-am cules,
din ce-am cules și n-a rămas.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o reflecție melancolică asupra trecutului, a lucrurilor pierdute și a oportunităților ratate. Vorbitorul își dorește să schimbe trecutul, dar acceptă și învață din experiențele trăite.