Am fost pe hellespontice ținuturi,
eu, poate, Daphnis, tu suava Chloe,
sau Hero tu, eu Leandru, smulși în voie
de ale mării dornice săruturi.
Dar ce ne pasă țărmul încotro e,
când nu avem sfârșituri și-nceputuri?
Ca timpul curgem dincolo de luturi,
de frunza de cucută și aloe.
Tu, veșnic harfă, pururea eu strună,
eu treaptă, tu covor ce-o-nveșmântează,
Tu, floare neculeasă de furtună.
Iar eu tulpina ta precum o rază,
tu ramura, eu pasărea din lună,
tu clar izvor, cu gura ce-nsetează.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea unei iubiri atemporale și eterne, folosind imagini din mitologie și natură pentru a ilustra legătura profundă dintre două suflete. Ei se văd unul pe celălalt ca părți complementare ale unui întreg, depășind limitele fizice și temporale.