Sub mâna ce se pleacă să disece,
fug din artere purele esențe.
Din veșnicie picură cadențe,
ca stropii grei din stalactita rece.
Cu pulbere, cu țăndări și cu zdrențe,
istoria se-mbată și petrece.
Câți am murit de-un secol sau de zece
în cei de azi îi facem reverențe.
Sucindu-se pe recile ei fusuri,
vremea mai zvârle-un ev sau o epocă.
Hrănim cu sânge marile apusuri,
un veac se surpă, altul îl evocă,
și numai tu, izvor al tainei, susuri
închis adânc, ca-n inimă de rocă.
Sensul versurilor
The poem reflects on the cyclical nature of time and history, where past generations influence the present. It contemplates the fleeting nature of life and the enduring mystery of existence, suggesting a search for an eternal source within.