Cireșule cu frunze tremurânde,
neprihănit și tânăr voievod,
surâzi cu flori, binecuvânți cu rod,
sfințești cu patrafirul umbrei blânde.
Tu schimbi în daruri tot ce-aduni din glod,
ci eu mă-ncheg în desfrânări flămânde,
sunt numai mârșăvii și numai pânde,
mă sparg în uri și-n pofte mă slobod.
Tu vii și-acum din rai pe huma asta,
pe care-o pângăresc de-a curmeziș,
și dacă-ți suie-omizile pe casta
lumină a cerescului frunziș,
vin din osânda mea, cresc din năpasta
cu care spurc toți îngerii trimiși.
Sensul versurilor
The poem contrasts the purity and generosity of nature (represented by the cherry tree) with the speaker's own flawed and sinful nature. The speaker acknowledges their corruption and inability to achieve the same level of grace as the natural world, expressing a sense of self-condemnation.