Rabindranath Tagore – Coșul cu Fructe

Coșul cu fructe.

Poruncește, și eu voi culege toate fructele mele
Pentru a ți le aduce în coșuri pline în grădina ta,
Cu toate că unele din ele s-au trecut,
Iar altele sunt încă necoapte.
Căci anotimpul devine greu în splendoare,
Iar fluierul păstorului suspină în umbră.
Dă poruncă, și eu voi pune să se umfle
Pânza corabiei pe râu.
Vântul de martie s-a ridicat
Și a tulburat valurile care lâncezeau.
Grădina și-a exaltat tot sufletul său,
Și în ceasul mâhnit al serii,
O chemare a venit de la casa ta,
Pe plaja pe care-o îmbracă în aur asfințitul.

Un pumn de nisip ar fi putut să-mi ascundă semnalul tău,
Când eu nu-i cunoșteam înțelesul.
Acum când i-am pătruns în parte sensul,
Eu îl citesc în toate care altă dată mi-l ascundeau.
El este cel care colorează petalele florilor;
Valurile îl luminează cu spuma lor,
Și munții îl fac să strălucească pe crestele lor.
Mi-am întors de la tine fața,
Și din acest motiv silabisesc pieziș scrisorile,
A căror înțeles nu îl știam.

Fii gata să te avânți, inima mea!
Și lasă înapoia ta pe toți cei care trebuie să întârzie.
Căci numele tău a fost chemat din cerul dimineții.
Nu aștepta pe nimeni!
Mugurele care înflorește
Dorește noaptea și roua,
Dar floarea deschisă strigă spre lumina
Care o eliberează.
Sfarmă zăgazurile, o, inima mea, și ia-ți avânt!