Cititorule, cine ești tu oare
care-mi citești poemele acestea
și după o sută de ani?
Nu-ți pot trimite nicio singură floare
din belșugul acestei primăveri
niciun singur licăr de aur
din norii de-acolo, împurpurați de lumini..
Deschide-ți larg ușile și privește afară!
din propria ta grădină în floare
culege-ți doar miresmate aduceri aminte
de flori pieritoare
cu o sută de ani mai ‘nainte.
Și-n bucuria inimii tale să simți
bucuria vie care-ntr-o primăvară
cu zori diafani
a cântat și vocea ei veselă
și-a rostogolit-o și peste o sută de ani.
Sensul versurilor
Piesa este o meditație asupra trecerii timpului și a legăturii dintre generații. Vorbitorul se adresează unui cititor viitor, incapabil să împărtășească experiențele prezentului, dar invitat să găsească bucurie în amintirile florilor trecute.
