Tăcerea nopții, dureroasa tăcere
nocturnă… De ce se-nfioară astfel sufletul meu?
Îmi aud murmurul sângelui –
o furtună-nveșmântată-n mătase-mi trece prin cap.
Insomnia! Să nu poți adormi și, totuși,
să visezi. Sunt un auto-model
de disecție spirituală, un auto-Hamlet.
Îmi subțiez tristețea
în vinul nopții,
în minunatul cristal al întunericului –
și mă întreb: mai e mult până-n zori?
Cineva a închis o ușă –
A trecut cineva –
Ceasul a sunat de ora trei –
Dar n-a fost Ea! –
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de melancolie și introspecție în timpul nopții. Vorbitorul se luptă cu insomnia și cu o disecție spirituală, căutând răspunsuri în întuneric și vin, așteptând zorii.