Am recunoscut într-o stâncă moartea fugată și măsurabilă, patul deschis al micilor ei figuranți la adăpostul unui smochin. Nici un semn de tăietor: fiecare dimineață a pământului își deschidea aripile la poalele treptelor nopții.
Fără să mă repet, despovărat de frica oamenilor, îmi sap în aer mormântul și întoarcerea.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema morții într-un cadru natural, reflectând asupra efemerității vieții și a inevitabilității sfârșitului. Vorbitorul pare să accepte moartea ca parte a unui ciclu natural, găsind o oarecare eliberare în această acceptare.