Deodată, îți amintești că ai un chip. Trăsăturile care îl formau nu erau toate, pe vremuri, trăsături mâhnite. Spre acest multiplu peisaj se îndreptau ființe înzestrate cu bunătate. Oboseala îi fermeca în el doar pe naufragiați. Acolo respira singurătatea amanților. Privește, oglinda ți s-a preschimbat în foc. Pe nesimțite, îți recapeți conștiința vârstei (care sărise din calendar), a suplimentului de existență din care eforturile tale vor face o punte. Retrage-te în oglindă. Dacă tu nu-i consumi austeritatea, cel puțin rodnicia nu i-a secat.
Sensul versurilor
Piesa explorează o introspecție profundă, o reamintire a propriei identități și a potențialului de transformare. Vorbește despre regăsirea de sine și despre capacitatea de a construi o punte către viitor, chiar și în momente de austeritate.