Puteam să-mi propun – pedant – o poiană pustie de pași de păstori:
petale placide schimbând între ele polen precum sărutările miri;
pistiluri pândite de putrede plăgi, púhave piei fără pori;
suple stamine suav sufocate de spori –
ca să pot intui – inocent – impostura iubirii.
Învățam îndărătnic – să-ndur când se-nalță și mă înconjură curți de-nchisori,
crescute contabil, ca vârsta-n copaci, tot conform unui cod de criterii:
curbe ce curmă cuvinte, cantate, convingeri, cernind cai și căi și culori;
cercuri de cer cercănate concentric de ciori –
ca să-ncerc să pricep – imprudent – paradigma puterii.
Ezitam să evoc evadări și eranțe extreme, escortat în exil de eroi cu eterne erori:
porturi, patimi, povești, porți, parabole, punți, pirați și primejdii;
nocive năluci – nave negre, nedemne de nimb – născând nebunește din nori;
atoli anulați, epurate elanuri, cenzurate comori –
ca să știu cum să neg – insolent – noțiunea nădejdii.
Sufeream sugerând – simetrie sinistră – siluete și spectre: suspecți de simboluri în spânzurători;
pentru fiece punct cardinal, semafor al speranței, câte-un leș aderând unei funii;
ferocea forestă foșnindu-și fireștile flamuri: frunzișul funest fără flori;
funebrele fructe din furci, furnicând de fiori –
căci speram să-mi inculc – inerent – simțul suspiciunii.
Număram, necurmat născocindu-mi – netrebnic neutru – numai nopți fără noimă în zori;
monstruoase minciuni de magie mizeră menită să mântuie morții:
meschinul miracol metafizic, mecanica mult-mohorâtelor mori
mărunt măcinîndu-ți mirarea minutei când mori –
năzuind să măsor – imanent – matematica morții.
Sensul versurilor
Piesa explorează teme profunde precum moartea, iluzia și deznădejdea printr-o analiză metaforică a existenței. Vorbitorul caută să înțeleagă și să conteste noțiunile fundamentale ale vieții și morții, ajungând la o perspectivă sumbră asupra condiției umane.