Bate iarna-n geamuri,
frigul trece peste case,
ceața îngroapă faruri,
ce numești tu șanse.
Îi ora șase, pase între ce să simt,
că m-a lovit și n-am avut nimic pe mine,
ce te reține e un zid, imaginația de parazit,
e-o simbioză, n-am de ce să mint.
Când oamenii din jur parcă-s în comă,
nu fi lacom, un cavou cu aripi drept o plapumă,
dreptatea-i strâmbă ca o ramură,
și un trandafir cu spini ce-ncet intră în mână.
Te-aștept cu ei de ceva timp, n-aș zice cât, că nu știu,
și-n gând am o rugă, ce poruncă, când un lanț stă să mă strângă-n brațe.
Ieșeam de aici, da nu mă duce la cer,
așa i-a zis și-a plecat, busola i-a rămas pe masă,
o carte-a luat și un jurnal, oare se-ntoarce acasă?
Gânduri grii și norii varsă, e-o transă-n care stăm de mult,
a meu cuvânt răsare ca o floare-n gât,
să mă auzi și când toamna lasă frunze-n vânt,
și fulgii-s pătura de pe pământ.
Rareori un cânt ce-și pune amprenta ca un prunc care se joacă,
speram la multe, da balonu’ meu de vise crapă,
vi pe mapă, vite papă deranjate,
de orașu’ care toarce păcătos și nemilos,
și căprioara-i jos și plânge,
mă uit în ochii ei și inima se frânge,
doi lei ce se-apropie și un al treilea râde,
îți las o copie să simți ce copil e,
mai bine zis, ce-a fost.
De vrei lucruri mărețe, toate vin c-un cost,
mai nou nu-i loc de post, când nu pot să-mi aflu rost,
și încă ninge, un februarie ce se prelinge,
în mintea mea și gândurile-mi stinge.
Au fost și spice aurii, știi, ce laurii să-i ia cine vrea,
eu rămân cu liniștea.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment de melancolie și deznădejde în timpul iernii. Vorbitorul reflectă asupra pierderii speranțelor și a inocenței, simțind o tristețe profundă față de lumea din jur.