Tu, care prin splendoarea icoanei tale, știi
culoare să dai vieții și-oricărei bucurii.
Întoarce-te la Hafiz, căci fără trandafirii
obrajilor tăi, Prier nu dă viața firii.
Și dacă-n valuri lacrimi din ochiu-mi izvoresc,
e fiindcă fără tine sunt viu, dar nu trăiesc.
N-am teamă de oceanul neantului din moarte
căci roza gurii tale e-n centrul lumii. Frate,
în clipele prea scurte, când dragostea răzbate,
a inimii-nțelesuri să-nveți, căci lecția
vieții nimeni, poate, nu va descifra.
Ziua de ieri trecut-a fără să mă privească.
La fel făcu și Draga-mi. Cu ochi absenți trecu,
departe de cel care mereu o s-o slăvească.
În Cartea Lumii, Hafiz, să scrii, fiindcă tu
și cântecele tale în veci or să trăiască.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a găsi sensul vieții și bucuria prin dragoste și spiritualitate. Vorbitorul se simte incomplet fără persoana iubită și caută înțelepciune în momentele trecătoare. El își dorește ca versurile sale să rămână veșnice.