Tăcută-i noaptea, strada-i liniștită;
Aceasta-i casa ei de altădată.
Demult iubita-i dusă din oraș,
Dar casa stă pe locu-i nemișcată.
În dreptul ei un om în sus se uită
Și-și frânge mâinile ca-ntr-o tortură;
Când însă luna chipu-i luminează,
Eu văd cu spaimă propria-mi figură.
Tu, alter ego, palide tovarăș,
De ce maimuțărești durerea mea,
Ce tot în locul ăsta mai-nainte
În fiecare noapte m-aducea?
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de dor și pierdere profundă față de o iubire trecută. Naratorul se confruntă cu amintirea persoanei iubite, iar propria imagine devine un simbol al suferinței și al regretului.