În codri din ținut străin
De-al oamenilor chef abraș,
Ca-n vis, chemat eu sunt să vin
La primitorul tău sălaș.
Tu, sub sălbatecul parfum
Al codrilor și blândei seri,
Răsai în capătul de drum
Plutind pe șubredele scări.
În clipă limpede și rece,
Tu roșă, mâinile îmi iei,
Pe când, prelung și moale, trece
Zefir târziu prin crengile de tei.
1856
Sensul versurilor
Piesa evocă o întâlnire într-un cadru natural idilic, plină de nostalgie și dor. Naratorul este chemat într-un loc familiar, unde are loc o reîntâlnire emoționantă, într-o atmosferă liniștită și parfumată.