Zborul era perfect, egal, tăcut
Mortii în tranșee mâncau lut
Gândul le flutura hai hui
Peste mireasa nimănui
La colțuri viața vinde flori
Se moare des, de 2 ori
Fiarele flămânzesc în ei
Strada miroase tot a tei
Dragostea stă în aprozar
O întâmplare e un zar
Din gura-mi cântă câte-un cuc
Nopțile plâng, și-apoi se duc
Câmpul se pierde printre maci
Eu mă desfoi, tu te desfaci
Domnul în negru este mort
Doamna cea blondă e de tot
Soldații mor, soldații-s morți
Unii sunt ei, alții sunt hoți
Din ochi îmi curge un poem
Eu sunt, tu ești, noi nu suntem
Sensul versurilor
Piesa explorează fragilitatea vieții și inevitabilitatea morții într-un cadru dezolant. Versurile juxtapuse evidențiază contrastele dintre frumusețe și decădere, speranță și disperare, reflectând asupra condiției umane.