Sub nopți de primăveri, pământ,
Prin mișcătoare neguri, gândul,
Străin de-al vieții sterp frământ,
Silit a-i asculta frământul.
Din neființă ies și vin
Spre el cuvânt și necuvânt,
Ademenind, sunând a plin,
Din veci în pururea curgând.
Ci iată zorii! Umbre mor,
Învolburate neguri cad.
Spre timp de zi fără de nor
S-avântă gându-nseninat.
Sensul versurilor
Poezia explorează tema gândului străin de frământările vieții, care se lasă ademenit de cuvinte și necuvinte venite din neființă. În final, zorii aduc speranță și un gând înseninat, simbolizând depășirea momentelor dificile.