(O, ly friss).
La gust, e-atât de proaspăt cerul, eu știu, eu am nouăsprezece ani.
Pe biplanul mai frumos, toți aud bătăile orologiului din turn, flămândului și steaua-i pare pară,
acolo se ia deja prânzul, dar în Ungaria încă nu există radio.
În fiecare om trăiesc colivii, acestea mănâncă sau cântă.
Într-un om sunt de oțel, iar în celălalt din fluiere.
Dacă dorm, ce va fi roua în comparație cu mine?
Cu totul stupidă nu-i decât una, și aceea e sugativa, – săraca nici n-a văzut apă.
Nu te supăra, gustul cerului e bun
Și țânțarii și-așa mor de inaniție.
Toamna anului 1924.
Sensul versurilor
Piesa evocă o stare de spirit contemplativă și nostalgică, specifică tinereții. Versurile explorează percepția asupra lumii și efemeritatea vieții, folosind imagini poetice și metafore subtile pentru a transmite un sentiment de melancolie și frumusețe.