Ochii pe care nu-ndrăznesc a-i întâlni-n vise
În împărăția de vis a morții
Aceia n-apar nicicând:
Acolo, ochii sunt
Lumina soarelui pe-o coloană frântă
Acolo-i un copac în legănare pesemne
Și vocile sunt
În al vântului cânt
Mai distante și mai solemne
Decât o stea care nu mai cuvântă.
Aș vrea să nu fiu mai aproape
În împărăția de vis a morții
Aș vrea de asemenea să port ca pe
Niște travestiri deliberate
Pielea de corb, strai de guzgan, prăjini încrucișate
Pe-un câmp
Fiind cum este vântul poate
Nu mai aproape –.
Nu acea-ntâlnire pe vecie
În crepusculara-mpărăție
Sensul versurilor
Piesa explorează tema morții și a viselor, exprimând o dorință de a evita o întâlnire finală într-o împărăție crepusculară. Versurile creează o atmosferă melancolică și contemplativă, sugerând o acceptare a inevitabilului, dar și o reținere față de acesta.